Ape


Constitutia geologica a Pietrei Craiului, preponderent calcaroasa, se caracterizeaza prin imposibilitatea retinerii apelor de infiltratie sau de siroire, pentru a da nastere unor panze freatice si, in final, unor vai cu apa. Asa se explica faptul ca in timp ce vaile care brazdeaza trupul masivului sunt lipsite de apa, singurele vai cu apa sunt cele de la periferia masivului: Barsa, Dambovita, Dambovicioara, cu unii din afluentii lor.

Raurile de pe teritoriul parcului apartin de doua bazine hidrografice principale: Bazinul Oltului in N si bazinul Dambovitei in S. Cumpana de ape dintre ele urmareste aliniamentul La Umeri - Vf. Grindu - La Table - Dl. Sasu - Vf. Sterghiori. Pe teritoriul Parcului National se delimiteaza patru bazine hidrografice:

1. Bazinul Barsei - In partea nordica a masivului, Barsa Mare, afluent al Oltului, este principalul rau colector, care marcheaza limita nordica a parcului.

2. Bazinul Raul Mare al Zarnestilor - Principalul colector al apelor de pe versantul estic al masivului Piatra Craiului este Raul Mare al Zarnestilor sau Valea Prapastiilor, afluent al Barsei Mari. El capteaza toate paraiele ce vin de pe versantul de rasarit, pasunile Zanoaga, Curmatura si Vladusca care nu au un debit permanent. Ele pot sa sece vara, in special in regiunea cheilor, sau sa inregistreze un debit relativ mare in perioada de topire a zapezilor sau in timpul ploilor de primavara (lunile mai-iunie).

3. Bazinul Dambovicioarei - Raul Dambovicioara marcheaza o parte din limita estica a parcului, captand o serie de paraie dintre care cele mai importante sunt: Valea Grindu, Valea Capatanelor, Valea Steghii, Valea cu Apa, Valea Muierii etc. Raul isi mareste considerabil debitul in aval unde primeste apele izvoarelor carstice Galgoaie (300 l/s), care reprezinta de fapt, izvoarele raului Dambovicioara.

4. Bazinul Dambovitei - Principalele cursuri de apa colectate de pe teritoriul parcului sunt:Valea Dragoslovenilor cu afluentii Valea Tamasului si Padina Lancii, Valea lui Ivan, valea Urzicii, Valea Larga, Valea Speriata, Valea Gruiului si Valea Berila.

Apele subterane, caracteristice masivului, sunt delimitate in doua bazine hidrocarstice: Bazinul Prapastiile Zarnestilor in nord si Bazinul Dambovicioara in sud.

Produsul a fost adaugat in cos!!!