Comunitatile locale care strajuiesc Parcul National Piatra Craiului si completeaza atractivitatea acestuia datorita istoricului, valorilor culturale si traditionale sunt urmatorele: in zona de nord a Pietrei Craiului, orasul Zarnesti; in est comunele Bran, Moeciu si Fundata; iar in sud comunele Dambovicioara si Rucar.
Orasul Zarnesti reprezinta principala cale de acces in Parcul National Piatra Craiului. Este situat in judetul Brasov la o distanta de 28 km SV de Brasov. Prima mentiune documentaraa Zarnestilor este in anul 1367 („Tuhan” si „Zernehaza”), iar la sfarsitul secolului al XVI–lea, alaturi de satul Tohan, era printre cele mai populate sate din Transilvania. Un rol important in acest sens l-a reprezentat si proximitatea granitei cu Tara Romaneasca.
A fost declarat oras in anul 1950 si conform recensamantului din 2011 are o populatie de 21681 de locuitori. Datorita pozitiei geografice, are un potential turistic insemnat. Activitatile turistice suntin conexiune directa cu Parcul National Piatra Craiului, cu multe trasee de drumetie si care din 2006 „gazduieste” renumitul concurs de alergare montana „Maratonul Pietrei Craiului”.
Satele Magura si Pestera apartin comunei Moeciu, dintre care primul se afla inclus in totalitate in Parcul National Piatra Craiului, iar cel din urma doar partial. Comuna Moeciu, este situata in sudul judetului Brasov, la 30 km de orasul Brasov. Conform recensamantului din 2011, satul Magura are o populatie de 553 de locuitori, iar satul Pestera 494. Majoritatea parcurilor nationale nu au asezari umane pe suprafata lor, aceasta caracteristica insa, in cazul Parcului National Piatra Craiului nefiind valabila, deoarece cele doua sate, datorita valorilor traditionale, culturale si naturale fac obiectul conservarii traditiilor si a peisajului antropic.
Magura apare ca toponim in anul 1657, iar ca oiconim in anul 1713. Dupa anul 1820 capata o identitate proprie si figureaza constant ca asezare.
Cele doua sate se situeaza la altitudini cuprinse intre 900 – 1000 m, au o densitate mica, gospodarii rasfirate si au un caracter pronuntat pastoral.
Satul Sirnea apartine comunei Fundata (populatie 852) din judetul Brasov si se situeaza la limita sud – estica a Parcului National Piatra Craiului.Satul Sirnea are un relief asemanator cu Magura si Pestera, dar accesibilitatea este mult mai mare datorita drumurilor care se aflau intr-o stare mai buna si a apropierii de DN 73 Brasov- Pitesti. Satul Sirnea apare pentru prima data ca toponim la 1657, iar ca oiconim la 1713 – este si anul primei mentiuni documentare.
Din satul Sirnea poate fi admirat versantul estic al masivului Piatra Craiului, iar pejsajul creat de fanetele si gospodariile localnicilor contribuie la atractivitatea zonei. Din Sirnea pot fi accesate urmatoarele obiective turistice: Cheile Dambovicioarei, Prapastiile Zarnestilor si Creasta Piatra Craiului.
Comuna Rucar este o veche asezare de mosneni situata in partea de nord – est a judetului Arges, la 20 km nord de Campulung, cu o populatie de 5752 de locuitori. Localitatea este inconjurata de munti spectaculosi, respectiv: Muntii Iezer – Papusa, Muntii Fagaras, Masivul Piatra Craiului, Muntii Leaota si Culoarul Bran – Rucar – Dragoslavele. Este atestat documentar in anul 1377 si a fost martora la multe evenimente istorice datorita deselor treceri de osti intreTransilvania si Tara Romaneasca.
Fata de orasul Zarnesti si satele Magura si Pestera, unde detinatorii de padure, persoane fizice, sunt putini, locuitorii comunei Rucar detin suprafete mult mai intinse, atat de padure, cat si de pasune in Parcul National Piatra Craiului.
Comuna Dambovicioara este a doua ca importanta din punct de vedere al accesului in Parcul National Piatra Craiului si este cunoscuta datorita obiectivelor naturale din zona sudica a parcului. Este o comuna din judetul Arges care in trecut a apartinut de comuna Rucar, cu o populatie de 943 locuitori. Printre obiectivele de interes turistic se numara: Pestera Dambovicioara, Chelie Dambovicioarei si Brusturetului, precum si traseele turistice din zona sudica a Parcului National Piatra Craiului. De asemenea, in zona limitrofa comunei exista si cateva obiective istorice dintre care mentionam Cetatea Oratia, o fortificatie din secolul al XIV–lea.
Ca si in cazul comunei Rucar, locuitorii comunei Dambovicioara detin atat suprafete de padure, cat si de pasune incluse in parcul national