Istoricul vizitarii

Vânătorii de capre negre şi ciobanii au fost primii care au escaladat aceşti munţi, ei devenind şi primele călăuze locale, însă cel mai important rol în promovarea turismului montan l-au avut naturaliştii şi geografii care au explorat Piatra Craiului, făcând cunoscute frumuseţile ei. Primele cercetări atestate documentar  asupra florei şi vegetaţiei masivului Piatra Craiului datează încă din secolul XVIII. În anul 1851 se publică primele descrieri şi citări de plante din Piatra Craiului (H.W. SCHOTT, 1851), fiind descrisă şi specia Dianthus callizonus Schott & Kotschy (garofiţa Pietrei Craiului), plantă endemică pentru acest masiv. Jurnalistul Anton Kurz însoţeşte echipa de cartografi de la Institutul Cartografic din Viena care efectuau măsurători pentru cea de-a doua ridicare topografică iosefină, escaladând Vf. Baciului în 29 august 1844. În octombrie 1843 Anton Kurz împreună cu un prieten, conduşi de bătrânul vânător de capre negre, Ion Gârniţă, au plecat să vadă Moara Dracului. Ion Ghernita, era numit „cel mai vestit vânător al ţinutului”, care a împuşcat în Piatra Craiului mai bine de 120 capre negre în cursul vieţii sale, dar și 27 urşi, peste 70 mistreţi şi un râs. El poate fi considerat şi prima călăuză din masivul Piatra Craiului, fiind amintit într-un articol din anuarul din 1888 al Societăţii Carpatine Ardelene a Turiştilor (S.K.V.) de către doctorul Edward Mysz.

Acum un secol crestele Carpaţilor mai constituiau încă o graniţă între Imperiul Austro-Ungar şi Vechiul Regat al României. Aceasta graniţă diviza şi masivul Piatra Craiului în cel mai înalt punct, Piscul Baciului, unde se afla stâlpul de frontieră nr. 201 şi o piramidă de lemn (baliză de triangulaţie). În 1887 s-a încheiat o Convenţie de delimitare a graniţei între România şi Austro-Ungaria, în baza căreia s-au făcut ulterior marcajele de frontieră. Zărneşteanul Ioan Turcu, protonotar al comitatului Făgăraş, a fost membru al Comisiunii internaţionale de demarcare, publicându-şi memoriile în anul 1896 în lucrarea „Escursiuni pe munţii Ţerei Bârsei şi ai Făgăraşului din punctul „La Om” de pe „Buceciu” pănă dincolo de „Negoiul””.

Atrase de noile descoperiri, elitele intelectuale ale sec. XIX au început să organizeze primele excursii montane. La mijlocul lui septembrie 1872, un grup de saşi braşoveni au escaladat Piatra Craiului. Entuziasmaţi de frumuseţea acestui masiv, cei zece componenţi ai grupului au hotărât acolo sus, pe creastă, pe Piscul Baciului (Hirtenspitze), înfiinţarea Societăţii Alpine a Transilvaniei (Siebenbürgischer Alpenverein in Kronstadt), cu sediul la Braşov, a noua organizatie de profil din lume si prima de pe teritoriul actual al Romaniei.

În anul 1880 este înfiinţată la Sibiu Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor (Siebenbürgischer Karpatenverein – S.K.V.). Secţia Braşov a S.K.V. a construit prima casă de adăpost în Piatra Craiului, în poiana Vlăduşca, în apropierea fostei graniţe, la propunerea avocaţilor Carl Schnell şi Iosif Puşcariu. Cabana a fost construită după planurile inginerului J. Kellhofer şi executată de Neculai Mihăilă Scânteie, din Poarta Branului. Avea 2 spaţii pentru turişti şi unul pentru ghid, iar în total, capacitatea sa de găzduire era pentru 25 persoane. Cheile erau la ghidul Ion Gligore din Zărneşti. Aceasta a primit iniţial numele „Zur Hirtenspitze” şi a fost inaugurată în 17 septembrie 1881. Distrusă de un incendiu în ianuarie 1896, aceasta a fost reconstruită cu 100 m mai sus faţă de locul iniţial. A doua construcţie a supravieţuit primului război mondial, însă a fost măturată de o avalanşă în 1921.

În 1928 S.K.V. a luat în arendă Cazarma Jandarmeriei din Plaiul Foii de la Consiliul Local al oraşului Braşov, transformând-o în cabană. Se pare că, la începutul celui de-al patrulea deceniu, existau la Plaiul Foii o casă a Ocolului Silvic şi o alta a jandarmilor (înainte de primul război, pichet grăniceresc austro-ungar). Una dintre aceste clădiri a fost închiriată  S.K.V.-ului, până la intrarea în funcţiune a cabanei de la Curmătura, când asociaţia a decis să renunţe la locaţia din Plaiul Foii, aceasta fiind preluată de către O.N.T. Tot aici, probabil în cursul anului 1938, pădurarul Iosif Albu a construit încă o cabană.

Cea mai cunoscută cabană din Piatra Craiului este însă cea de la Curmătura. Aceasta a fost construită de către S.K.V. între anii 1936-1937 şi a fost inaugurată la 22 august 1937. După desfiinţarea S.K.V. de către regimul comunist, cabana a trecut în patrimoniul Oficiului Naţional de Turism.

Secţia Braşov a S.K.V. a marcat 84 km de trasee turistice în Piatra Craiului. Dintre acestea, cel mai faimos este traseul „La Lanţuri”, cunoscut şi sub numele de „traseul lui Deubel” (Deubelweg). Friedrich Deubel a fost un fabricant de mezeluri din Braşov, însă pasiunile sale au fost entomologia şi ascensiunile montane. În august 1886, acesta a reuşit să coboare peretele vestic al Pietrei Craiului (faimosul „Westwand”) împreună cu Eduard Copony şi Dr. Kurt Boeck din Kassel, marcând traseul ce avea să-i poarte numele cu vopsea roşie, doar un an mai târziu.

Secţia Braşov a E.K.E. (Erdélyreszi Kárpát Egyesület sau Societatea Carpatină Ardeleană)  a construit o casă de adăpost la poalele Pietrei Mici, inaugurată la 22 august 1897, precum şi un pavilion în Şaua Crăpăturii, care însă nu au rezistat foarte multă vreme, fiind distruse.

Societatea Turiştilor din România a construit cabana Grindu din Piatra Craiului, proiect realizat de ing. Costache, membru în S.T.R., secţia Muscel. Aceasta a fost inaugurată în 8 iunie 1908.

Secţia Câmpulung-Muscel a A.D.M.I.R. (Asociaţia Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României) a efectuat o serie de marcaje în masivul Piatra Craiului, cu o lungime de 107 km, şi a inaugurat la 25 septembrie 1932 casa „Radu Negru”, reconstruită pe bazele fostei case a S.T.R. din Grind, „din care nu mai rămăseseră decât zidurile de piatră roase de intemperii”. Cabana Radu Negru a fost distrusă de către o avalanșă în anul 1953.